Scopul: demonstrarea inutilității sensului giratoriu turbo aflat încă în definitivare în Centrul Civic. Matei a criticat investiția făcută acolo de Municipalitate, afirmând că au fost risipiți 2 milioane euro. În cadrul ieșirii din 28 octombrie, pedelistul a arătat și că circulația este departe de a se fi fluidizat în acea zonă a Oradiei, deși acesta a fost principalul motiv invocat pentru demararea lucrărilor cu pricina. În ziua inaugurării oficiale a lucrărilor de la noul pod rutier peste Crișul Repede, solicitat de bihorstiri.ro să dea o replică criticilor fostului lider de grup PDL din cadrul Consiliului Local Oradea, primarul Bolojan s-a arătat „surprins” că șeful ANRSC a avut nemulțumiri legate de ceea ce se întâmplă în Centrul Civic. „Ne-a criticat?”, a întrebat retoric și plin de ironie edilul-șef. ”Este o surpriză că dl. Matei ne critică. Dar dacă un secretar de stat (n.b.: funcția de președinte al ANRSC este echivalentă cu cea a unui secretar de stat) a ajuns să se preocupe de ceea ce se întâmplă la Oradea, înseamnă că aici lucrurile se mișcă!”, consideră șeful administrației locale, lăsând să se înțeleagă că pe vremea fostei conduceri orașul a stagnat.