Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 24, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 3169 vizualizari
Primăria Oradea încă nu are răspunsul oficial de la Biroul Electoral Central (BEC) cu privire la dilema legată de modul de organizare a referendumului pentru fuziunea cu comuna Sânmartin. Adică se poate sau nu face consultarea în aceleași secții de vot și cu aceiași oameni implicați în vederea reducerii costurilor. Cu toate acestea, șeful administrației locale, Ilie Bolojan, a decis să nu mai aștepte epistola de la București și să amenajeze secții separate pentru referendum.
Sâmbătă, 23 aprilie, la finalul evenimentului de depunere de către PNL a candidaturilor pentru Consiliul Județean, primarul a precizat pentru bihorstiri.ro că BEC s-a pronunțat deja, recent, pe o speță similară la Botoșani, deci nu prea mai e posibil ca în cazul Oradiei hotărârea să fie alta. Așa se face că, pentru a câștiga timp, Municipalitatea ia măsurile care se impun, iar la ședința de joi a Consiliului Local ar urma să fie pe ordinea de zi un proiect prin care lucrurile să fie clarificate. Bolojan spune că orădenii vor fi întrebați despre fuziune tot în 5 iunie (ziua alegerilor locale), dar în încăperi separate de scrutinul pentru primar, consiliul local și consiliul județean.
Urmează ca administrația locală să ia toate măsurile pentru buna desfășurare a celui de-al treilea referendum, separat de alegerile locale. Edilul se arată în continuare convins de faptul că acesta este singurul mod prin care proiectul de alipire a comunei Sânmartin să poată fi validat și de cetățenii din Oradea prin atingerea cvorumului de 30%.
NOUL COVER JESSIE BANES !!!
PENTRU MAI MULTE CLIPURI ABONATI-VA LA CANALUL DE YOUTUBE!
dec. 12, 2016 0
dec. 11, 2016 0
oct. 14, 2016 0
oct. 09, 2016 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0