Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
apr. 28, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 2411 vizualizari
Deocamdată cel puțin, Municipalitatea orădeană nu va opera modificări vizibile în ceea ce privește conducerea Spitalului Județean. Unitatea, fuzionată cu Maternitatea, va fi condusă de echipa actuală, după cum a declarat joi (28 aprilie) primarul Ilie Bolojan (foto). Fără a specifica ce anume se va întâmpla acum cu directorul de la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie (care, în urma unificării își pierde, practic, funcția), edilul-șef a anunțat, totuși, că nu sunt excluse noi concedieri (din zona Maternității). De asemenea, șeful Primăriei spune că va fi nevoie de reducerea cheltuielilor cu personalul.
Oare dr. Bodog?
Cu toate că administrația locală este mai degrabă sfioasă în privința clarificării aspectelor privind viitoarea conducere plină a noii unități spitalicești rezultate în urma fuziunii, pe „piață” a mai apărut un nume (pe lângă cel al lui Hadrian Borcea) care ar fi în cărți pentru ocuparea postului de manager. Potrivit unor informații neoficiale, ar fi vorba despre fostul director din perioada în care Guvernul României era format din PDL și PSD, dr. Florin Bodog. Acesta are carnet pesedist, dar în plan local există o colaborare între PNL și PSD (în cadrul Uniunii Social Liberale), prin urmare nu este exclusă această variantă. Totuși, având în vedere că un alt pesedist, ginecologul Doru Crăiuț, a agresat verbal în această primăvară (cu girul șefilor filialei județene) conducerea Maternității (filo-liberală), s-ar putea ca primarul Bolojan să nu fie foarte încântat de ideea de a-l susține pe dr. Bodog pentru postul de manager. Oricum, totul se va decide în urma unui concurs.
apr. 03, 2025 0
mart. 28, 2025 0
mart. 25, 2025 0
mart. 24, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0