
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, s-a întâlnit, miercuri, cu tinerii răniți în incendiul de la ,,Colectiv” pentru a afla personal progresele medicale înregistrate și pentru a stabili împreună cele mai bune măsuri de tratament și recuperare medicală de care aceștia au nevoie. Pe lângă interesul pentru ca victimele tragicului eveniment să își continue tratamentul, ministrul Sănătății i-a asigurat de întregul său sprijin pentru ca acești pacienți să aibă șansa unei recuperări medicale complete. De asemenea, Bodog a subliniat importanța deosebită pe care o acordă pentru tratamentul marilor arși. În acest sens, a aprobat noi reguli pentru tratarea marilor arși și pentru finanțarea unităților sanitare care gestionează astfel de cazuri.




