Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 20, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 983 vizualizari
Misiune inedită pentru pompierii militari orădeni, care, duminică, 19 mai, au fost solicitați să intervină pe strada Calea Aradului din municipiul Oradea, pentru salvarea unor boboci de rață.
Ajunși la locul indicat de apelant, pompierii au constatat că puii de rață se aflau într-un canal îngust, de pe marginea șoselei de centură, căzând în interiorul acestuia prin orificiile de scurgere ale dalelor de beton ce-l acopereau.
Pentru a putea accede la cei nouă boboci, pompierii, sprijiniți de doi angajați ai Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri Oradea, au îndepărtat o parte din dale (acestea fiind reașezate după finalizarea misiunii), pe o suprafață de circa 800 de metri, izolând puii de pasăre cu ajutorul unor accesorii, într-un perimetru delimitat, în care au introdus apă din autospeciala de intervenție, aducându-i astfel teferi la suprafață.
Cei nouă boboci de rață sălbatică au fost transportați și predați de pompieri, la Grădina Zoologică Oradea.
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 08, 2024 0
oct. 28, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0