Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 08, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2418 vizualizari
Din nou cuvinte de adâncă apreciere din partea unui liberal bihorean pentru un coleg de alianță de la PSD. Așa cum probabil cititorii se așteaptă deja, protagoniștii sunt aceiași Ioan Mang, președinte al filialei social-democrate județene și senatorul PNL Cristian Bodea. Joi, la finalul unei conferințe de presă, iritat de cea mai recentă postare a lui Mang pe blogul personal (referitor la modul în care unii oameni politici locali ar încerca să își facă imagine prin ieșiri critice la adresa Guvernului Ponta în legătură cu gazele de șist – link), liberalul i-a cerut acestuia să nu mai dea lecții de parlamentarism. „O fi fost domnia sa senator o bucată de vreme, dar avem și noi (n.b.: Bodea și Valeriu Boeriu) experiență”, a declarat senatorul PNL, invocând trecutul de deputat pe care colegul său de partid îl are în CV și cei peste 10 ani pe care el însuși i-a petrecut în proximitatea lui Cornel Popa, cel care a fost de două ori deputat și o dată senator. Foarte supărat pe teextul postat de Ioan Mang, Cristian Bodea spune că pesedistul „ori nu cunoaște problemele județului, ori vrea să ne pună batista în gură”. Așa cum bihorstiri.ro a scris, ca reacție la repetatele critici liberale la adresa modului în care Guvernul Ponta tratează problema gazelor de șist, președintele PSD Bihor a reacționat pe blogul său personal, acuzându-i pe cei doi liberali că atacă inutil Executivul USL pentru o problemă care poate nici nu există. Tot ieri, în completarea celor spuse de Cristian Bodea, senatorul Boeriu a ținut să precizeze că liderul PSD Bihor trebuie înțeles, deoarece este în campanie electorală internă (n.b.: urmează alegeri pentru șefia filialei social-democrate): „Nu te poți certa cu centrul când vrei să fii reales”, a opinat parlamentarul liberal.
ian. 31, 2023 0
feb. 12, 2022 0
iul. 15, 2021 0
apr. 25, 2021 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0