Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
aug. 05, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1280 vizualizari
În această lună, la comanda șefului Poliției Române, zi de zi, la frontierele de vest și sud ale României, 1.250 de poliţişti de la rutieră, sprijiniţi de colegi de la ordine publică (cu 220 de echipamente de supraveghere video şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor), precum şi 320 de poliţişti de la transporturi acționează în cadrul operațiunii „Blocada” (foto – arhivă bihorstiri.ro). În Bihor asta înseamnă supravegherea mai scrupuloasă a DN 1 / E 60, cea prin care se intră în țară dinspre Ungaria, respectiv pe care se iese din România în țara vecină. Polițiștii acționează în oglindă cu autoritățile ungare. Motivul principal al „Blocadei” este intensificarea tranzitului către zonele turistice şi localităţile de domiciliu ale cetăţenilor români care lucrează în străinătate şi a creşterii, implicit, a valorilor de trafic, în vederea diminuării riscului rutier şi fluidizării circulaţiei pe principalele drumuri naţionale, după cum se precizează într-un comunicat transmis de Biroul de Presă al IPJ Bihor. Sunt în atenție și magistralele de cale ferată, precum și aerogările internaționale.
Pe șosele, polițiștii vor să combată principalele cauze generatoare ale accidentelor de circulaţie. Este vorba despre nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind efectuarea depăşirilor şi a celor privind acordarea priorităţii de trecere a vehiculelor şi pietonilor. De asemenea, se dorește identificarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Mai mult decât atât, „în colaborare cu specialişti în domeniu, se urmăreşte respectarea normelor privind starea tehnică a vehiculelor rutiere, a timpilor de conducere şi odihnă, precum şi legalitatea transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane”, informează Poliția. „Blocada” va fi ridicată în 31 august.
iul. 19, 2024 0
mai 29, 2023 0
apr. 18, 2023 0
feb. 26, 2023 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0