Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:19 PM
mart. 27, 2014 Andrei Şandor Politică 0 1266 vizualizari
Inițiativa legislativă a senatorului Cristian Bodea (PNL), prin adoptarea căreia ar urma ca Guvernul să nu mai poată modifica prin Ordonanțe de Urgență Codul Fiscal (link), are deja susținere și în afara zonei liberale. Joi, la solicitarea bihorstiri.ro, Biro Rozalia, senator UDMR, a declarat că Bodea poate conta pe votul ei în plenul Camerei Superioare. De altfel, parlamentarul maghiar a reamintit că UDMR a încercat să limiteze numărul de ordonanțe de urgență încă de pe vremea guvernării Boc, considerând că nu este bine a se abuza de astfel de procedee care ar trebui aplicate realmente în cazuri de urgență. Biro (foto) spune că, precum în cazul altor teme importante, și modificarea Codului Fiscal ar trebui să se facă numai după o amplă dezbatere/consultare între Putere și Opoziție. Deci prin Parlament. Senatorul UDMR crede că, dincolo de subiectul Codului Fiscal, este nevoie de o limitare a numărului de Ordonanțe de Urgență pe care Guvernul le poate emite. Aspect evidențiat, de altfel, și de către cei din Comisia de la Veneția care, analizând propunerea de revizuire a Constituției, au sugerat ca Articolul 115 (cel care vizează posibilitatea emiterii unor asemenea ordonanțe) să fie modificat. Adică numărul acestor acte să fie limitat la „minimumul posibil”, după cum a relatat Biro Rozalia.
mart. 22, 2017 0
ian. 25, 2017 0
dec. 19, 2016 0
nov. 15, 2016 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0