Biro Rozalia (senator UDMR): 1 iunie va fi zi liberă oficială, nelucrătoare!

Părinții din România vor avea o zi în plus în care să poată să petreacă timp cu copii lor. Senatorul bihorean Biro Rozalia (UDMR) a anunțat azi (16 iunie) că inițiativa legislativă pe care a înaintat-o împreună cu liberala Claudia Boghicevici a avut sorți de izbândă. Este vorba despre declararea zilei de 1 iunie (Ziua Internațională a Copilului) drept zi de sărbătoare oficială. Și automat nelucrătoare.
Conform politicianului bihorean, cercetările sociologice arată că aproximativ 80% dintre părinți cred că ar trebui să fie mai mult timp împreună cu copiii. De asemenea, având în vedere circumstanțele economico-financiare, mulți părinți recunosc că le mai ușor să stabilească întâlniri de afaceri, respectiv activități legate de locurile lor de muncă decât să își facă program cu copiii. Senatorul Biro a mai arătat că, dintre toate statele din Uniunea Europeană, în România există cel mai mare număr de ore de lucru (obligatorii) pe săptămână: 41 de ore. Cu toate acestea, se pare că plus valoarea / productivitatea lasă de dorit. Însă, are de suferit relația cu copiii.
Referitor la ziua de 1 iunie ca nouă sărbătoare legală și nelucrătoare, Biro Rozalia spune că aceastava intra în vigoare de anul viitor, Guvernul fiind de acord cu propunerea legislativă.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 58 = 64