Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 18, 2019 Daniel Ardelean Actualitate 0 1238 vizualizari
În perioada 15 – 17 februarie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul
Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru
prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a
celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile
publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul
comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către
persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză
excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 291 de sancţiuni
contravenţionale, cu amenzi în valoare de 110.890 de lei. Totodată, ca măsură
complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a
conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 19 permise de conducere. De
asemenea, au fost reţinute 30 de certificate de înmatriculare, au fost constatate 11
infracțiuni și 12 tamponări.
127 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 49 de
participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul
centurii de siguranţă, 19 sancțiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor
autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancționate șase depășiri
neregulamentare, cinci sancțiuni au fost aplicate pentru opriri neregulamentare, doi
conducători auto au fost sancționați pentru conducere sub influența alcoolului, iar 83 de
sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
Astfel, vineri, 15 februarie a.c., la ora 12.51, pe D.N. 1, în afara localității Săcădat, polițiștii
Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier au depistat în trafic un bărbat de 35
de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 167 km/h,
înregistrată radar.
Conducătorul auto care a depăşit limitele legale de viteză cu peste 50 km/h a fost sancţionat
contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce
autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0