Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 20, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1539 vizualizari
An de an, apariția în grup a motocicliștilor pe străzile orădene, la debutul sezonului de circulație pe două roti motorizate, este un eveniment spectaculos. În 2013, momentul s-a consumat sâmbătă, 20 aprilie, marșul anunțat de clubul White Wolves MC având trecere pe lângă câteva sute de bikeri. Aceștia s-au întâlnit la Lotus Center, au colindat Oradea în lung și în lat, au ajuns și prin Băile Felix și apoi s-au revăzut pentru o ultimă ambalare de motoare în același loc de pornire. O surpriză (mai puțin plăcută pentru jurnaliștii care ar fi vrut să îi „prindă” pe motocicliști la pornire și apoi pe traseul anunțat de organizatori) a fost devansarea momentului pornirii în marș pe străzile municipiului. Dar important este că evenimentul s-a desfășurat fără incidente și se speră că acțiunea de azi va contribui la ceea ce motocicliștii își doresc la fiecare început de sezon: să fie respectați în trafic de către conducătorii auto. Sloganul din 2013 al bikerilor este „Respectă viața, împarte drumul”, iar marșul a fost sprijinit, ca de fiecare data, de Poliția Rutieră. Înainte de periplul pe străzile orădene și în Băile Felix, la Lotus Center, doritorii au putut asista și la prezentarea noului model BMW R 1200 GS.
[nggallery id=1550]
Pentru parada de deschidere a sezonului au venit la Oradea „călăreți” din Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureș, Cluj și din Ungaria. Daniel Todoran, vicepreședinte al White Wolves, spune că în cadrul evenimentelor pe care clubul le va organiza în acest an se numără și o mega-întrunire a bikerilor, în iunie, manifestare ce ar urma să fie „cea mai nouă și de succes din vestul Transilvaniei”
iul. 19, 2024 0
mai 29, 2023 0
apr. 18, 2023 0
feb. 26, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0