Actualizat aprilie 12th, 2025 12:04 AM
iul. 06, 2011 Andrei Şandor Actualitate 1 1399 vizualizari
Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) Bihor informează despre o nouă captură interesantă. Ieri (5 iulie), la Vama Borș – pe direcția de intrare în România – a apărut un microbuz în care călătoreau şapte persoane. Autovehiculul venea din Spania. Polițiștii de frontieră bihoreni spun că au acționat în baza analizei de risc, au efectuat un control amănunțit al mijlocului de transport, al pasagerilor și al bagajelor. În urma controlului, potrivit purtătorului de cuvânt al IJPF, subinspectorul Cătălin Simuț, asupra unui mureșan (F. A. Iosif) „…a fost descoperită ascunsă și nedeclarată cantitatea de 157,17 grame de obiecte din metal de culoare galbenă (lănțișoare, verighete, brățări, cercei, inele, proteze dentare), obiecte pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență”. Reprezentanții IJPF susțin că există suspiciunea că aceste obiecte sunt din aur şi că ele ar putea proveni din comiterea unor infracțiuni. Autoritățile de frontieră au decis reținerea obiectelor în vederea confiscării şi trimiterea acestora pentru expertizare. Călătorul care venea din Spania a primit o sancțiune contravențională în valoare de 1.500 lei. „Dacă obiectele reținute sunt din aur, valoarea acestora este de aproximativ 20.500 lei”, spune subinspectorul Simuț. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infractionale.
nov. 20, 2024 0
nov. 06, 2024 0
mart. 07, 2024 0
feb. 29, 2024 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0
titlu posibil nashpa