Principalele țări spre care se orientează banii aferenți sunt Ungaria, Germania, Austria, Slovacia și Italia. Directorul Țârle spune, însă, că există și bihoreni care trăiesc acum în Australia și Statele Unite și care primesc bani de aici în chip de pensie. Șeful Casei Județene de Pensii relatează că instituția pe care o conduce se confruntă și cu dosare pentru persoane aflate în străinătate, care încă nu îndeplinesc condițiile de pensionare, dar cărora li se cere deja (chiar cu câțiva ani mai repede) să își ceară situația din viața activă petrecută în România. O astfel de țară este, spre exemplu, Franța, unde cetățenilor de origine străină li se trimit adrese din partea Asigurărilor Sociale prin care se solicită completarea istoricului de carieră în vederea viitoarei pensii.