Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 12, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1575 vizualizari
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat azi finalizarea cercetărilor în cazul unui omor care s-a petrecut în toamna anului trecut. Protagonistul este, potrivit comunicatului remis redacției noastre, Marian Florin Octavian, trimis în judecată în data de 8 februarie. Acesta este în stare de liberate, însă Tribunalul Bihor a luat faţă de acesta măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile. Acuza: lovituri cauzatoare de moarte. Vasile Popa, purtător de cuvânt al Parchetului, a reluat azi datele referitoare la dosarul lui Marian. Astfel, în 27 septembrie 2012, cel în cauză era în curtea locuinţei (familiale) din Sârbi și „i-a aplicat fratelui său în vârstă de 21 de ani lovituri cu pumnii, precum şi un corp contondent”. Procurorul Popa spune că este vorba despre o sfărmătoare manuală de porumb (foto). În urma agresiunii, tânărul de 21 de ani s-a ales cu un traumatism toracic care în final a determinat decesul victimei. Pentru a elucida acest caz, Parchetul a colaborat cu criminaliștii de la Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor.
sept. 25, 2024 0
sept. 05, 2024 0
aug. 01, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0