Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
dec. 24, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1366 vizualizari
Moment de bilanț și la Agenția Județeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Bihor. Dincolo de aspectele tehnice și bugetare ale activității instituției conduse de social-democratul Felix Cozma (foto), merită remarcat că, în continuare, numărul beneficiarilor de sprijin bănesc pentru încălzirea locuinței în timpul iernii este destul de mare. Și tot destul de consistente sunt și sumele totale alocate: peste 6 milioane lei în perioada noiembrie 2012 – martie 2013. Iar având în vedere situația generală financiară a populației și situația salarială din Bihor, sunt șanse ca suma pentru actualul sezon rece să fie mai mare. Dar asta vom afla peste un an. Luni, 23 decembrie, directorul executiv Cozma a prezentat și datele referitoare la ajutorul de încălzire. În medie, lună de lună, 20.409 de beneficiari au încasat 6.230.540 lei. Cei mai mulți bani,
3.697.706 lei, AJPIS i-a dat celor care au cerut sprijin pentru a achita factura de încălzire centrală. Urmează cei 10.651 de beneficirari care au fost ajutați să își cumpere lemne (2.048.392 lei), iar pe locul 3 se situează beneficiarii care se încălzesc uc gazele naturale (967). Ei au primit 484.442 lei.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0