Actualizat noiembrie 22nd, 2024 3:12 PM
mart. 26, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1582 vizualizari
Cu toate că s-a încercat prelungirea procesului intentat de comuna Biharia în vederea ieșirii acesteia din proiectul privind extindere și modernizarea rețelei de apă/canal din județ (finanțat prin fonduri de la Uniunea Europeană, în valoare de peste 100 milioane euro), se pare că magistraților orădeni le sunt suficiente argumentele prezentate până acum. Consilierul Mehes Zoltan (foto) a declarat luni (26 martie) pentru bihorstiri.ro că termenul din 20 martie a însemnat creșterea gradului de optimism al celor din Biharia, care consideră că nu pot fi forțați să rămână „captivi” într-o asociație care nu le (mai) convine. Concret, alesul local din comuna vecină spune că Judecătoria Oradea a respins solicitarea primarului Ilie Bolojan ca procesul să fie mutat la instanța de contencios administrativ. În opinia lui Mehes Zoltan, prin această cerere, edilul de la Oradea nu a vrut altceva decât să obțină tergiversarea situației. Totodată, consilierul spune că li s-a solicitat celor din Biharia prezentarea unui document în plus. Este vorba despre acea hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Aparegio” prin care se respinge cererea comunei Biharia de a ieși din proiectul de infrastructură de apă și apă uzată. „Vom depune acest act la dosar, așa cum ne-a cerut instanța de judecată și, probabil la următorul termen, vom avea și un verdict”, spune consilierul Mehes, care mai spune că pare tot mai aproape momentul în care dorința majorității locuitorilor din comună se va îndeplini. Adică ieșirea legală a Bihariei din proiectul Aparegio, o dorință subliniată și prin rezultatul strângerii de semnături de la începutul acestui an. După cum v-ma informat la momentul respectiv (link), peste 1.500 de cetățeni ai localității vecine s-au pronunțat împotriva includerii Bihariei în Aparegio, oamenii acuzând că se dorește să li se facă un bine „forțat”, că li se percep deja taxe mari pentru apă fără ca vreo investiție să fi fost deja realizată și că prețul apei va fi mult prea mare pentru posibilitățile lor financiare. Procesul va continua, așadar, la Judecătoria Oradea, următorul termen nefiind deocamdată stabilit.
Tot referitor la scandalul legat de Aparegio, reamintim că oponenții proiectului au cerut reacții și din partea liderilor politici din Bihor. Într-o scrisoare deschisă transmisă presei în data de 13 martie, consilierii Mehes Zoltan, Pavel Bițiș și Kozma Geza le-au cerut șefilor partidelor să se poziționeze clar: sunt pentru Aparegio și nu iau în considerare dorința cetățenilor sau sunt de acord că voința oamenilor trebuie respectată. De asemenea, având în vedere momentul pre-electoral, cei trei au precizat că, în caz că vor fi ignorați de politicieni, aceștia din urmă nu vor avea ce căuta prin Biharia în campanie: „…pentru cei care nu existăm în momentul de faţă, să nu existăm nici în toamnă pe harta electorală a dânşilor” (link). Interesant de remarcat este faptul că, potrivit intențiilor PSD Bihor, candidatul trimis în luptă la Biharia pentru a o detrona pe Nagy Gizella este tocmai unul dintre oponenții Aparegio, Pavel Bițiș. Unele voci vorbesc despre faptul că desemnarea acestuia pentru a candida pentru funcția de primar al comunei este o metodă „elegantă” pentru senatorul Ioan Mang (președintele PSD Bihor, co-președinte al USL Bihor) de a arăta că social-democrații nu vor neapărat să aplaude fiecare dorință/proiect promovat de partenerii liberali.
dec. 21, 2016 0
mart. 18, 2015 0
feb. 18, 2013 0
feb. 08, 2013 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0