Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 28, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1213 vizualizari
Zatyko Gyula, Torok Sandor și Csomortanyi Istvan sunt primi trei pe lista de candidați ai Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) pentru Consiliul Local Oradea. Biroul Electoral Municipal (BEM) a admis lista cu cei 28 de adepți ai lui Tokes Laszlo, la fel cum a făcut și cu candidatura pretendentului la funcția de primar al Municipiului Oradea a lui Zatyko. Teoretic, nu mai există șanse pentru o înțelegere între UDMR și PPMT, deci șansele candidatului Uniunii, senatorul Cseke Attila, sunt mai mici având în vedere că are concurență și din partea conaționalilor săi. De altfel, așa cum bihorstiri.ro a mai relatat, candidatul PPMT a declarat deja că, de fapt, este „imposibil” ca un maghiar să îl învingă pe primarul în funcție, Ilie Bolojan, în condițiile în care procentul acestui segment etnic a scăzut, conform datelor preliminare ale Recensământului din toamna trecută. Candiaturile celor de la PPMT pot fi contestate până luni, 30 aprilie, la ora 12:15, în timp ce în privința lui Zatyko, eventuale contestații pot fi depuse până în aceeași zi la ora 11:40.
În cursul zilei de sâmbătă, pe site-ul Primăriei Oradea (secțiunea BEM) au apărut și documentele de acceptare a candidaturilor PRM (contestabil până duminică, 29 aprilie, ora 17:15) și USL (contestabil până duminică, 29 aprilie, ora 16:50) pentru Consiliul Local Oradea. În schimb, la ora publicării (sâmbătă – ora 22:30), lipsea de pe pagina web amintită validarea de către conducerea BEM a candidaturii lui Ilie Bolojan (USL), în condițiile în care toate celelalte astfel de candidaturi fuseseră deja afișate ca fiind valide.
Termenul până la care partidele politice sau independenții își pot depune candidaturile este 1 mai, ora 24. Dintre greii de la alegerile locale din 10 iunie, mai urmează să se înscrie oficial senatorul Cseke Attila și propunerile UDMR pentru Consiliul Local Oradea, respectiv Mihai Groza și potențialii aleși PDL.
oct. 24, 2018 0
sept. 28, 2018 0
sept. 28, 2017 0
sept. 22, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0