Bechtel ne-a tras o pagubă de peste 500 de milioane de euro!

E oficial: Contractul cu Bechtel pentru construirea Autostrăzii Transilvania, încheiat pe vremea Guvernului Năstase, a fost un uriaș tun. Nu numai că țara s-a ales doar cu niște frânturi de șosea rapidă, dar firma americană a produs un prejudiciu de vreo 526 de milioane de euro. Inclusiv prețul celebrei rezilieri din urmă 3-4 ani, de 38 de milioane de euro, parafată de ministrul de atunci al Transporturilor, Dan Șova. Datele sunt cuprinse într-un Raport al Inspecţiei economico-financiare din cadrul Ministerului de Finanţe, care datează de la finalul anului trecut. Acum, Compania care se ocupă de autostrăzi și drumuri naționale (n.b.: care a semnat, practic, contractul cu Bechtel) ar trebui să dea înapoi paguba. Autostrada Transilvania ar fi trebuit să lege Brașovul de Borș și ar fi trebuit să aibă o lungime totală de aproximativ 415 kilometri. Potrivit zf.ro, în virtutea prevederilor legale în vigoare, CNAIR (urmașa CNADNR) „a formulat o plângere prealabilă la Ministerul Finanţelor Publice împotriva Raportului şi a solicitat instanţei judecătoreşti suspendarea dispoziţiei obligatorii”.

foto – stirileprotv.ro

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 + 2 =