Actualizat aprilie 9th, 2025 12:44 PM
dec. 17, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1853 vizualizari
Primăria Oradea și-a ales partenerul de „dublu” și pentru extinderea și modernizarea Bazei de Tenis din cartierul Ioșia. Pe lângă terenurile construite în plus de firma Abed Nego, care a câștigat licitația aferentă investiției Municipalității, acolo vor mai fi construite încă 2 terenuri, pe cheltuiala unui privat care se asociază cu Primăria. Respectivul privat este nimeni altul decât magnatul Teszari Zoltan, patronul RCS/RDS. Acesta, în contrapartidă pentru investiția pe care o va acoperi din banii lui (cele două noi terenuri), va beneficia de exclusivitate pentru două (foto – terenurile 1 și 2) astfel de suprafețe de joc de la Baza din Ioșia. Potrivit directorului Administrației Imobiliare Oradea, Cristian Beltechi, aceste terenuri vor fi construite în prima parte a anului 2014, amplasamentul urmând să fie predat constructorului în luna ianuarie. De mențioant că cele două terenuri pe care Teszari le va avea în folosință exclusivă vor fi acoperite, ele putând fi folosite și pe timp de iarnă. Întrebat despre partea care a avut inițiativa acestei asocieri, viceprimarul Ovidiu Mureșan a declarat marți, 17 decembrie, că omul de afaceri este cel care a contactat Municipalitatea pe acest subiect. Dar Primăria nu refuză nici alte persoane interesate să facă un bine orașului, dacă modelul Teszari va mișca fantezia altor investitori privați.
Reamintim că, prin RCS/RDS, omul de afaceri mai este partener al Primăriei într-un business ce urmează să se materializeze. Este vorba despre parcarea subterană de pe str. Independenței, acolo unde terenul este deținut, parțial, de firma lui Teszari Zoltan.
apr. 04, 2025 0
mart. 07, 2025 0
feb. 25, 2025 0
ian. 27, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 08, 2025 0