Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
ian. 09, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1241 vizualizari
Un incendiu la o locuinţă situată în satul Subpiatră (comuna Țețchea) s-a soldat cu rănirea destul de gravă a unei femei. Evenimentul nefericit s-a produs marţi, 9 ianuarie, fiind anunţat prin 112. „La adresa indicată de apelant s–au deplasat două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Aleșd şi un echipaj medical. Pompierii militari au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea incendiului, ce se manifesta în camera de zi, reuşind să–l stingă în limitele găsite și să împiedice astfel propagarea flăcărilor la celelalte încăperi ale locuinței”, spune cpt. Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU „Crişana”. Victima este proprietara casei în flăcări, are 79 de ani şi a fost evacuată din locuință de către vecini înaintea sosirii forțelor de intervenție. Cea în cauză a fost preluată și asistată de către echipajul medical, aceasta suferind arsuri la nivelul feței, umărului și al unui picior. Bătrânica a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean. „Pagubele materiale înregistrate ca urmare a producerii evenimentului, au constat în corpuri de mobilier din încăperea afectată de flăcări, un aparat electrocasnic, o fereastră și o uşă”, se relatează în informarea primită de la ISU. Se pare că efectul termic generat de o sobă, lângă aceasta fiind amplasat un fotoliu a condus la incendiul de azi.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0