Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea au învins clar câștigătoarea Ligii Adriatice 2

CSM CSU Oradea a disputat primul joc de verificare în cantonamentul din Serbia, la Zlatibor, în compania echipei locale, câștigătoare a Ligii Adriatice 2 în sezonul precedent. Meciul a avut loc marți (13.09), încheindu-se cu scorul de 111-85.

Staff-ul tehnic al CSM-ului a început meciul cu Neal, Richard, Nicolescu, Tarolis și Richard. Oradea a jucat pe tot parcursul meciului după regulamentul din Liga Națională, oferind minute importante de joc lui Luca Năstruț, pe parcursul secvenței a 2-a.

Bihorenii au avut un ritm de joc excelent. Neal a alimentat ofensiva cu pase inspirate, iar Ogden a fost într-o zi de grație, marcând la fiecare din primele cinci atingeri ale mingii. Richard și-a adus aportul la finalizare, Oradea având 69% la aruncările din acțiune la jumătatea meciului, când scorul era de 59-37.

Repriza a 2-a a început cu Holt în locul lui Nicolescu, însă roș-albaștrii au intrat în joc complet nemotivați. Ei au pierdut toate duelurile, încasând puncte pentru simplul fapt că nu a existat combativitate. Zlatibor s-a apropiat la 13 puncte, dar CSM-ul a terminat secvența a 3-a mai bine, marcând ultimele șase puncte. Neal a transformat de pe semicerc, chiar pe sirenă, pentru a duce scorul la 78-56.

Formația gazdă a fost mai inspirată în sfertul decisiv. Un nou moment de relaxare, prelungit, în jocul formației orădene, a adus pe Zlatibor la 11 puncte cu patru minute rămase de jucat, moment în care Cristian Achim a solicitat un timp de odihnă. La reluare, orădenii au avut două acțiuni solide de apărare, iar Justin Carter a înscris din spatele semicercului, după o acțiune colectivă. Tripla lui Marian Schmidt, la prima sa ofensivă în acest meci, a dus zestrea CSM-ului la 100 cu două minute înainte de final. La următorul atac a înscris Luca Năstruț cu un procedeu similar, iar apoi a venit rândul lui Bobe Nicolescu de două ori.

Mark Ogden a totalizat 20 puncte, 9 recuperări, Erick Neal a adăugat 14 puncte, 12 pase decisive, Stephen Holt a terminat cu 12 puncte, alți trei jucători având cel puțin zece puncte marcate. Fiecare din cei 11 jucători deplasați în Serbia a punctat în acest meci.

Miercuri (14.09), cu începere de la ora 19, CSM CSU Oradea se duelează cu Sloboda Uzice. Meciul se va desfășura în sala din Uzice.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

25 − 23 =