Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
nov. 12, 2011 Florin Coman Fotbal 0 964 vizualizari
Croaţia îşi poate face deja planuri pentru Campionatul European din 2012, după ce a câştigat în prima manşă a meciului de baraj cu Turcia chiar la Istanbul de o manieră entuziasmantă.
Echipa antrenată de Slaven Bilic s-a impus cu 3-0 şi doar o surpriză uriaşă îi mai poate împiedica pe croaţi să se califice la turneul final din Ucraina şi Polonia.
Oaspeţii au început tare pe Turk Telekom şi au deschis scorul încă din minutul 2, prin Ivica Olic, pentru ca atacantul lui Wolfsburg, Mario Mandzukic, să dubleze avantajul Croaţiei după jumătate de oră de joc. Elevii lui Guus Hiddink nu au avut replică nici după pauză, când au mai primit un gol, de la Vedran Corluka, fundaşul lui Tottenham stabilind astfel rezultatul final.
Tot o victorie clară, şi tot în deplasare, la Talinn, a obţinut şi Irlanda, care a câştigat cu 4-0 a pus capăt visurilor de calificare ale Estoniei, echipă care a terminat meciul cu doia oameni mai puţin, după eliminările lui Stepanov şi Piiroja. Golurile formaţiei lui Giovanni Trapattoni au fost marcate de Keith Andrews, Jon Walters şi Robbie Keane, de două ori.
În probabil cel mai aşteptat duel al meciurilor de baraj, la Zenica, Bosnia şi Portugalia au încheiat la egalitate, scor 0-0, la capătul unui meci deloc spectaculos şi care amână decizia privind echipa calificată pentru returul de marţi.
Cehia este şi ea aproape de prezenţa la Euro, după ce Vaclav Pilar şi Tomas Sivok au marcat în ultima jumătate de oră a partidei de la Praga împotriva Muntenegrului şi au adus victoria cu 2-0 pentru echipa antrenată de Michal Bilek.
Meciurile retur din barajul pentru calificarea la Campionatul European vor avea loc marţi, 15 noiembrie.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 16, 2024 0