Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
dec. 22, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație Comentariile sunt închise pentru Banul public, cheltuit mai eficicient 677 vizualizari
Consiliul Județean Bihor va înființa o unitate de achiziții publice la nivel local. Unitatea de Achiziții Centralizate (UCA) va derula toate achizițiile pentru Consiliul Județean Bihor și instituțiile din subordine.
În acest sens, în ședința ordinară de vineri, 17 decembrie, a fost aprobat un protocol de colaborare cu Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP). Pentru înființarea acestor unități la nivel local, ANAP este sprijinită de Banca Europeană de Investiții.
„Ne propunem ca până la sfârșitul anului viitor să finalizăm toate procedurile, în așa fel încât de la 1 ianuarie 2023 toate achizițiile aparatului propriu și al instituțiilor subordonate să se facă printr-o singură unitate de achiziții centralizată. De la 1 ianuarie 2023, ar urma ca tot ce se cumpără pentru DGASPC, teatre, filarmonică, muzee, școli speciale, să se facă prin această unitate. În condițiile în care primării din județ vor fi de acord să intre într-un astfel de parteneriat, într-o etapă următoare Consiliul Județean Bihor poate achiziționa consumabile sau anumite materiale, iar profesioniștii din echipa de achiziții de la Consiliul Județean pot să acorde asistență indirectă primăriilor”, a precizat Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, în ședința ordinară.
Produsele care asigură funcționarea zilnică a instituțiilor, cum sunt articolele de hârtie sau de birotică, vor putea fi achiziționate la prețuri mai bune. Un alt avantaj al înființării UCA la nivel local este profesionalizarea personalului responsabil cu achizițiile publice. Obiectivul general este cheltuirea eficientă a banului public.
Realizarea acestei unități cuprinsă în proiectul cu fonduri europene: „Sprijin în implementarea Strategiei Naționale în domeniul Achizițiilor Publice prin consolidarea capacității administrative a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice și a autorităților contractante, cod SIPOCA 625”. Acest proiect are la bază strategia Guvernului cu privire la reformarea sistemului național de achiziții publice.
aug. 06, 2024 0
iul. 15, 2024 0
mai 21, 2024 0
mai 02, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0