Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 06, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 2260 vizualizari
Marți, 5 noiembrie, la ora 23.10, la intersecția drumului comunal 179 cu drumul județean 108I, în localitatea bihoreană Telechiu, un tânăr de 24 de ani, din Telechiu, în timp ce conducea un ansamblu de autovehicule format dintr-un autotractor cu care tracta o semiremorcă, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj la dreapta, la intrarea pe drumul județean 108I dinspre drumul comunal 179, a efectuat un viraj larg, a intrat pe sensul opus de circulație, unde pe acostament, a acroșat un bărbat de 30 de ani și un altul de 35 de ani, ambii din Telechiu.
În urma accidentului rutier, ambii pietoni au suferit leziuni care le-au provocat decesul.
După producerea accidentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii rutieri bihoreni au identificat cu operativitate autovehiculul implicat în acidentul rutier și bărbatul bănuit că l-ar fi condus. Acesta a fost depistat în trafic în localitatea Iernut, județul Mureș.
Conducătorul auto va fi condus de polițiștii rutieri bihoreni la sediul Poliției Bihorene în vederea audierii și pentru luarea de măsuri legale față de acesta.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!
sept. 04, 2024 0
iul. 10, 2024 0
iun. 28, 2024 0
iun. 07, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0