Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
apr. 27, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 2785 vizualizari
Veste bună pentru viitorul turistic al municipiului: Ministerul Culturii și Cultelor a alocat bani pentru reabilitarea zidurilor exterioare ale Cetății Oradea. Informația a fost „divulgată” miercuri (25 aprilie) de către viceprimarul Biro Rozalia, prezentă la bilanțul de mandat al administrației Bolojan. Potrivit celor spuse ieri de Biro, Ministerul de resort (condus de udemeristul Kelemen Hunor) a decis să dea în acest scop suma de 2 miliarde lei vechi. Se impun câteva precizări, pe care le-am primit de la Biro. Astfel, finanțarea în cauză încă nu a fost parafată, dar povestea acestor bani este una mai veche. La inițiativa viceprimarului UDMR, încă din 2008, Oradea a realizat un studiu de fezabilitate legat de zidurile exterioare. Proiectul a fost depus la Ministerul Culturii în 2011, iar rezultatul este acordul pentru suma de mai sus. Potrivit celor relatate pentru bihorstiri.ro de către Biro Rozalia, acești bani nu ar fi suficienți pentru reabilitarea zidurilor, prin urmare se va merge pe varianta refacerii exterioare a bastioanelor. Urmează ca finanțarea de 2 miliarde lei vechi să fie semnată, iar apoi Municipalitatea să organizeze licitația pentru realizarea lucrărilor. În ceea ce privește restul de ziduri externe, administrația locală își propune să găsească surse pentru a le renova.
Reamintim că Cetatea se află în plin proces de reabilitare și refuncționalizare, termenul de finalizare a lucrărilor finanțate prin Programul Operațional Regional fiind anul 2015. Însă, partea aferentă zidurilor exterioare nu a putut fi inclusă în proiectul de finanțare, motiv pentru care Municipalitatea a trebuit să găsească alte soluții pentru a face rost de banii necesari. În viitor, urmează ca, printre altele, Cetatea să găzduiască și o sală de încheiere a căsătoriilor civile.
sept. 11, 2020 0
feb. 24, 2017 1
ian. 17, 2017 0
dec. 25, 2016 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0