Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mai 08, 2019 Daniel Ardelean Actualitate, business, Frontpage 0 1816 vizualizari
Programul Rabla la electrocasnice va fi extins în acest an și la televizoare și mașini de spălat vase, iar suma va fi dublată față de anul trecut, a declarat Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, la Bistrița. Aceasta a mai afirmat că și instituțiile statului vor putea să își cumpere echipamente prin intermediul acestuia.
„Deja este extins ghidul de finanţare pentru televizoare, pentru maşini de spălat vase. Vrem să extindem acest proiect, Rabla pentru electrocasnice, şi pentru instituţiile statului. Am constatat în instituţia pe care o conduc că am reuşit să scot peste 11.000 de kg de DEE-uri din subsolul Ministerului Mediului. Erau acolo calculatoare de zeci de ani, televizoare, tot felul de carcase şi aşa mai departe. Deci, peste tot există astfel de deşeuri şi îmi doresc ca în felul acesta să ajutăm autorităţile locale, instituţiile statului, să îşi cumpere echipamente noi, care nu consumă energie multă, care ocupă spaţiu puţin, care sunt şi din punct de vedere estetic plăcute ochiului, deci din toate punctele de vedere să avem câştig. Pentru instituţii publice încă nu am gândit ghidul de finanţare, nu vă pot spune exact ce elemente vom lansa, acum lucrăm la el, dar întâi lansăm ghidul pentru persoane fizice.
Anul acesta am dublat suma faţă de bugetul anului trecut, când în trei zile s-au folosi toţi banii”, a declarat Graţiela Gavrilescu, luni seara. Mașini de spălat, frigidere și aparate de aer condiționat la ediția trecută Anul trecut, prin programul Rabla la electrocasnice s-au putut cumpăra mașini de spălat, frigidere și aparate de aer condiționat, iar bugetul alocat a fost de 20 de milioane de lei.
iun. 14, 2024 0
mart. 18, 2024 0
dec. 09, 2023 0
nov. 25, 2022 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0