Actualizat noiembrie 25th, 2024 5:30 PM
iun. 30, 2014 Andrei Şandor Învăţământ 0 1415 vizualizari
Peste 4.800 de absolvenți de clasa a XII-a din Bihor s-au înscris la ediția din acest an a Bacalaureatului de vară. Luni, 30 iunie, aceștia debutează în cadrul probelor scrise. După examenul de Limbă și Literatură Română, marți (1 iulie) urmează cea de Limbă și Literatură Maternă (acolo unde e cazul), iar vineri (4 iulie) foștii liceeni se vor prezenta pentru proba scrisă la materia aleasă de ei. De remarcat din nou că, deși metoda implementată de fostul ministru Daniel Funeriu, prin care au fost montate sisteme de supraveghere videi, a fost vehement criticată de toată lumea, nici actuala conducere a Ministerului Educației nu a renunțat la a-i ține astfel sub control pe bacalaureanzi. În Bihor nu prea au fost probleme la acest examen în ultimii ani, însă, după cum se știe, au fost cazuri (de exemplu la București) în care absolvenți de clasa a XII-a au fost luați cu autocarul din fața liceului și duși la audieri deoarece existau suspiciuni cu privire la faptul că ar fi dat bani pentru a avea o „viață” mai ușoară la exmaenul de final de ciclu liceal. În 2014, în județul Bihor au fost organizate 17 centre în care elevii care termincă liceul dau Bacalaureatul.
iul. 19, 2016 0
iun. 10, 2016 0
iul. 11, 2014 0
iul. 03, 2014 0
nov. 25, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0