Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 22, 2013 Andrei Şandor Învăţământ Comentariile sunt închise pentru Azi e ultima zi a primei etape de înscriere în clasa pregătitoare 1148 vizualizari
Părinții copiilor de 6/7 ani, care încă nu au procedat la înscrierea odraslelor în clasa 0 (sau clasa I), mai au azi ultima șansă înainte de prima repartizare. Conform calendarului stabilit de Ministerul Educației, 22 aprilie este ultima zi pentru înscriere, afișarea listelor cu micuții școlari urmând să aibă loc în
29 aprilie. Părinții vor putea consulta listele pe site-ul Ministerului de resort, dar și pe paginile electronice ale unităților de învățământ. Mâine, 23 aprilie, va avea loc procesarea cererilor tip și, de asemenea, se va proceda la repartizarea la școlile de circumscripție. Așa cm am mai informat, Inspectoratul Școlar Județean Bihor a recomandat tuturor părinților ca și în cazul în care optează pentru o altă școală decât cea la care este arondată strada de domiciliu a copilului, să bifeze pe formular și școala de circumscripție. De altfel, la aceste școli, copiii au rezervat locul, cu condiția ca părintele să nu uite să bifeze acolo unde trebuie. A doua repartizare a copiilor se va derula în perioada 8 – 17 mai. Reamintim, de asemenea, că există și un număr de telefon la care se poate apela pentru informații suplimentare: 0800.816.259.
feb. 26, 2017 0
iul. 27, 2016 0
iul. 06, 2016 0
dec. 14, 2015 0
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0