Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 30, 2014 Andrei Şandor Politică 0 1715 vizualizari
Tunurile tuturor forțelor politice situate în Opoziție sunt în această perioadă orientate spre conducerea Consiliului Județean (CJ) și spre firma care a fost mandatată să elaboreze proiectul de strategie de dezvoltare a județului. Ieri, Mircea Matei de la Partidul Mișcarea Populară (PMP). Azi, de parcă s-ar fi înțeles în acest sens, Ionel Avrigeanu (foto) de la PDL. Desigur, acesta din urmă abordează subiectul din postură de lider de grup democrat-liberal din CJ, portocaliii fiind hotărâți să nu voteze strategia, în caz că ea va fi cea propusă dezbaterii publice.
Pe lângă „greșeli deranjante” legate de date statistice, Avrigeanu critică documentul ochindu-i pe cei care l-au redactat. „Băieții ăștia care fac strategia nu cunosc județul, habar nu au pe ce lume trăiesc”, a declarat consilierul județean PDL, convins că singurul scop al firmei (n.b.: despre care se spune că ar fi una apropiată șefului de Cabinet al președintelui Cornel Popa, Horia Carțiș) este să ia cei 90.000 de euro și să pună în pagină doar niște date statistice.
Conform celor precizate joi (30 ianuarie) de Ionel Avrigeanu, printre omisiunile deranjante se numără și abordarea extrem de sumară a chestiunii gazelor de șist, acestea fiind pomenite doar prin prisma unui „potențial risc de erodare a solului” și a posibilelor alunecări de teren.
Așa cum și Mircea Matei a arătat ieri, proiectul de strategie conține și „aberații”. Reprezentantul PDL se referă, însă, la alte aspecte decât cele semnalate de fostul său coleg de partid. Și anume: electrificarea căilor ferate de pe raza Bihorului, culmea, cu bani de la CJ! Asta în timp ce forul județean nu are în subordine infrastructura de cale ferată. În schimb, spune Avrigeanu, în proiect nu se vorbește nimic, spre exemplu, despre înmulțirea vagoanelor de călători pe ruta Bratca – Oradea, un tren extrem de solicitat în care oamenii se înghesuie precum vitele.
Există și critici comune ale PMP și PDL în privința potențialei strategii de dezvoltare a Bihorului. Amintim aici remarca privitoare la parcurile industriale. Pedelistul subliniază intenția realizării unui asemenea parc la Aleșd (având primar liberal, pe Zeno Țipțer, deci culoarea politică a președintelui Popa), dar se pare că Aleșdul nu a inclus așa ceva în propria strategie de dezvoltare, prezentată recent. Concluzia lui Ionel Avrigeanu: CJ nu ține cont de intențiile localităților din teritoriu.
Interesant pentru liderul de grup PDL este și că strategia dorită se întinde pe două mandate – actualul și cel din perioada 2016-2020 -, lucru nu foarte oportun în condițiile în care mai sunt doar doi ani și câteva luni din primul și încă nu se cunoaște exact care sunt obiectivele concrete ale lui Cornel Popa și ce anume dorește să lase pentru cel care-i va urma în jilț după alegerile locale din 2016. Cât despre intenția de a investi (din bani europeni) 1,4 miliarde de euro, Ione Avrigeanu spune că aici avem de a face cu „lucruri total nerealiste” în condițiile în care CJ încă „nu a reușit să atragă niciun euro din fondurile europene”.
Așa se face că liderul consilierilor județeni PDL din CJ Bihor vede în acest document care costă 90.000 euro doar „o înșiruire de dorințe, o carte cu povești”. Avrigeanu ar dori ca Executivul să nu propună plenului varianta actuală a proiectului de strategie. În orice caz, PDL Bihor va veni cu propuneri și amendamente concrete atunci când va fi pusă la punct versiunea finală a acestui important document.
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0