Aflat în formă maximă, Avrigeanu a declarat ieri că această legătură dintre cele două partide face bine „și la ăla micu’, PC, că are în sfârșit o familie pentru că s-a tot mutat de la mama la tata; acum are un cămin al lui în care poate să se dezvolte liniștit”. Pe plan local, vicepreședintele PDL Bihor spune că USL va fi o dragoste cu năbădăi, care se va vedea în campania electorală. Ionel Avrigeanu spune că atunci când vor avea loc alegerile pentru Consiliul Județean și pentru primării, „fiecare partid își va mobiliza forțele pentru omul pe care îl va susține, iar partenerul de alianță va face figurație”. Democrat-liberalul, care este și lider de grup în Consiliul Județean, a precizat că, în Bihor, PNL are pondere dublă în raport cu PSD, ceea ce va face că își va revendica principalele posturi puse în joc: cel de președinte al CJ și cel de primar al Municipiului Oradea. De asemenea, Avrigeanu crede că se va participa, nu peste mult, și la divorțul dintre social-democrați și liberali, separare pe care pedelistul o vede deja ca fiind una „mult mai cu zarvă decât în cazul Alianței DA”.