Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 24, 2015 Daniel Ardelean Actualitate 0 1889 vizualizari
Un avion Airbus A320 al companiei Germanwings s-a prăbuşit marţi în regiunea Barcelonnette, în sud-estul Franţei, relatează Le Figaro în ediţia electronică. Preşedintele francez, Francois Hollande, a declarat marţi că cel mai probabil nu există supravieţuitori în urma prăbuşirii avionului Airbus A320 al companiei Germanwings, relatează Le Parisien, în ediţia electronică.
Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) şi jandarmeria franceză au confirmat că un Airbus A320 s-a prăbuşit în regiunea Barcelonnette, în sudul Franţei, scrie Le Figaro în ediţia electronică.
Avionul aparţine companiei germane Germanwings.
Potrivit postului France TV, avionul decolase de la Barcelona (Spania) şi se deplasa către Dusseldorf (Germania). Aparatul de zbor, care avea la bord 142 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit în apropierea localităţii Prads-Haute-Bléone (Alpes-de-Haute-Provence).
Două elicoptere ale jandarmeriei franceze au fost trimise în zona în care s-a prăbuşit avionul.
Seful jandarmeriei locale, contactat de „Les Echos”, a afirmat ca avionul s-a prabusit la o altitudine de peste 1.500 de metri. Potrivut oficialului, vizibilitatea in zona era foarte buna si la sol nu ar fi victime, aeronava prabusindu-se intr-o zona nelocuita. 150 de jandarmi ar fi fost mobilizati.
apr. 29, 2024 0
feb. 13, 2024 0
ian. 23, 2024 0
aug. 24, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0