Actualizat aprilie 10th, 2025 12:02 PM
dec. 09, 2015 Andrei Şandor Actualitate, Politică 1 2167 vizualizari
Se pare că asigurările date de conducerea orașului și de șefii de la Termoficare, cum că populația nu va avea de suferit în urma trecerii pe gaz, nu sunt înghițite de reprezentanții liberal-democraților. Co-președintele ALDE Oradea, universitarul Adrian Tunduc (foto), a tras un semnal de alarmă în cursul zilei de miercuri (9 decembrie). Potrivit noului lider local al formațiunii politice, Municipalitatea nu a procedat bine cu proiectul de reabilitare a rețelei de încălzire centrală, decidând aiurea să investească foarte mulți bani (fie ei și europeni) într-un sistem ineficient.
Fără să conteste că Primăria a trebuit să facă ceva în acest domeniu, Tunduc crede totuși că soluția ar fi fost realizarea de centrale termice mai mici, în fiecare cartier. „Acesta este trendul peste tot. Sistemele de tip SACET nu mai funcționează nicăieri în Europa”, spune co-liderul ALDE Oradea. Acesta mai spune că, în ciuda economiilor clamate, realizate în urma schimbării celor aproape 18 km de magistrale, investiția „nu va avea impactul scontat” în ceea ce privește populația. Rugat să explice, Adrian Tunduc a declarat că, în opinia lui, de anul viitor, prețul de facturare a gigacaloriei către cetățenii orădeni va crește cu 50%.
apr. 22, 2017 0
oct. 11, 2016 0
sept. 29, 2016 0
apr. 27, 2016 1
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0
Daca Tunduc a ajuns lider local ne-am dat dracu toti! Asta e dator la jumatate de oras si a scapat de puscarie din gresala, in dosarul cu Edu si cu procurorii. Vai de voi si de partidul vostru!