Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iun. 11, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 1647 vizualizari
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au depistat un cetățean român care transporta pe o platformă, un autoturism marca Porsche Boxster, în valoare de 11.000 de euro, căutat de autorităţile din Italia.
În data de 10.06.2020, în jurul orei 20.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean român, în vârstă de 35 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen, tip Sharan care avea ataşată o platformă. Pe platformă era un autoturism marca Porsche, tip Boxster.
La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat pe lângă documentul de identitate și documentele autoturismului transportat. În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că mașina figurează ca „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile din Italia, la data de 10.11.2019.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a fost rugat de către proprietarul autoturismului să îl transporte în Germania și nu avea cunoștință despre faptul că acesta se află în atenția autorităților.
Autoturismul, în valoare de 11.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F Borș, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Doi cetățeni din Siria, depistaţi la frontiera de vest
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borș, judeţul Bihor, au depistat doi cetăţeni sirieni care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În data de 10.06.2020, în jurul orei 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borș – I.T.P.F. Oradea au depistat, în zona de responsabilitate, cu ajutorul autospecialei cu termoviziune, două persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
Acestea au fost observate la aproximativ 150 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, în timp ce se deplasau pe jos, pe rambleul de cale ferată, spre frontiera cu Ungaria, fiind reţinute şi conduse la sediul instituției, pentru cercetări.
Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt doi cetăţeni din Siria, ambii în vârstă de 20 de ani, fiind solicitanți de azil în ţara noastră. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă în Germania.
În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor două persoane, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0