Actualizat noiembrie 24th, 2024 10:54 PM
iul. 10, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 1904 vizualizari
Joi, 9 iulie, la ora 22.17, pe B-dul Felix din localitatea bihoreană Sânmartin, un bărbat de 33 de ani, din Oșorhei, judeţul Bihor, în timp ce conducea o motocicletă pe direcția Hidișel – Oradea, nu a adaptat viteza de deplasare pe un sector de drum cu o uşoară curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă spre partea dreaptă și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate, iar apoi a fost proiectat pe partea carosabilă.
În urma accidentului rutier, conducătorul motocicletei a suferit leziuni care i-au provocat decesul.
Polițiștii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene – Serviciul Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*
Oradea / Acroşaj în intersecţie, pe fondul neacordării priorităţii de trecere
Joi, 9 iulie, la ora 10.50, o femeie de 30 de ani, din comuna Cefa, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism dinspre strada Înfrățirii înspre strada Iacobinilor din municipiul Oradea, la intersecția cu strada Jimboliei nu a respectat semnificația indicatorului rutier „Oprire”, a pătruns în intersecție, nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar, de un bărbat de 36 de ani, din Sântandrei.
După impact, primul autoturism a rupt indicatorul rutier „Trecere pentru pietoni” din intersecție, iar apoi a acroşat un autoturism, parcat regulamentar, în fața unui imobil de pe strada Jimboliei.
În urma accidentului rutier, conducătoarea primului autoturism a suferit leziuni uşoare.
Polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*
Valea Mare de Criş / S-a autoaccidentat, în timp ce conducea fără permis, un ATV neînmatriculat
Joi, 9 iulie, la ora 19.40, pe strada Principală din localitatea Valea Mare de Criș, un tânăr de 18 ani, din comuna Șimian, judeţul Bihor, în timp ce conducea un vehicul ATV neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, din direcția Valea Mare de Criș înspre D.N.1, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă.
În urma accidentului rutier, atât conducătorul vehiculului, cât şi un tânăr de 18 ani, din Oradea, pasager al său, au suferit leziuni uşoare.
Polițiștii Compartimentului Rutier Aleşd continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!
nov. 14, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 24, 2024 0
oct. 14, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 24, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0