Asociația S.O.S. Autism Bihor, în parteneriat cu Primăria Oradea vă așteaptă, cu mare drag la evenimentul,,Împreună pentru autism”,din 2 aprilie, cu ocazia zilei Mondiale de Conștientizare a autismului. La ora 19, vom asista și participa la flashmob-ului din Piata Unirii, realizat de Maxx Ionut și Varga Eduard. Am invitat sa ni se alăture, beneficiarii centrului de zi, împreună cu familiile lor, terapeuți, parteneri, colaboratori, oficialități locale, ONG-uri partenere, presa și de ce nu oricine empatizează cu noi. Dorim să atragem atenția, astfel, asupra dificultăților cu care se confruntă persoanele cu autism, copii sau adulți, în încercările lor de a se recupera, a avea parte de terapie specifică, de a beneficia de servicii sociale cât mai apropiate nevoilor lor.
Organizațiile internaționale care luptă pentru drepturile persoanelor cu autism au ales albastrul drept culoarea prin care să atragă atenția asupra acestei afecțiuni, iar acțiuni „Luminează albastru” – „Light It Up Blue” au loc simultan în toată lumea, Empire State Building din New York City și Turnul CN din Toronto, Canada fiind două dintre cele mai importante clădiri incluse în manifestări. La noi în țară O.N.G.-urile care activează în domeniu aprind culoarea albastră a autismului pe clădiri importante din București și orașele mari șiau diferite manifestări de conștientizare a autismului.
Începând cu ora 20.00, clădirea Primăriei Oradea și Podul Centenarului vor avea culoarea albastră a autismului, cu sprijinul Impuls Sound SRL.