Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 12, 2013 Andrei Şandor Advertorial 0 3378 vizualizari
Adio, Real 1! Bun venit, Auchan! De miercuri, orădenii pot alege să își facă aprovizionarea pentru frigider, cămară, dulapuri și baie de la hipermarketul de pe str. Ogorului, cel preluat de rețeaua franceză Auchan. Iar alegerea are toate șansele să se transforme într-o relație de lungă durată cu noul brand, căci prețurile cu care se pornește la drum (și care vor rămâne la fel mereu, spun șefii magazinului) sunt incredibil de mici. Ceea ce nu înseamnă că produsele suferă la capitolul „Calitate”.
Marți, în ajunul deschiderii pentru public, reprezentanții firmei Auchan, cel al Arcade România (numele centrului comercial sub sigla căruia operează hipermarketul) și viceprimarul Ovidiu Mureșan au fost gazdele unei conferințe de presă inaugurale, în cadrul căreia ziariștii au avut ocazia să afle că tranziția (în teren) de la Real la Auchan s-a făcut în mai puțin de 3 săptămâni. Orădenii țin minte că la fostul supermarket de pe Ogorului erau dese „ambuteiajele” pe aleile dintre rafturi. După rețeta clasică Auchan, zona de cumpărături a devenit mai aerisită, fără ca varietatea de produse să fie mai mică. Dimpotrivă! 40.000 de produse se aliniază pe peste 6.000 mp, iar firma își păstrează dorința de a atrage cumpărătorii cu prețuri foarte bune, prospețime și calitate. Brutărie proprie, carmangeria casei, produse gastronomice gata preparate, legume/fructe, pescărie, băuturi răcoritoare și alcoolice, conserve, dulciuri, jucării, produse pentru bebeluși, parfumerie, articole pentru igiena casei – toate acestea și multe altele se găsesc pe rafturile Auchan Oradea. Hipermarketul a fost și azi în febra așteptării primilor clienți, angajații făcând ultimele retușuri și aranjamente. Având în vedere că suntem aproape de Ungaria și că a fost descoperit apetitul orădenilor pentru produsele din țara vecină, pe lângă toate cele enumerate mai sus, la Auchan există un raion special cu de-ale gurii aduse de dincolo de graniță. O altă mândrie a hipermarketului de pe str. Ogorului este raionul de bere, în care se regăsesc sute de sortimente, atât autohtone, cât și străine. Inclusiv rare și foarte rare. Orădenii vor avea parte și de promoții permanente. Un număr de 33 de case de marcat vor face ca așteptarea la plată să fie cât mai de scurtă durată, iar angajații au fost special instruiți să aibă mereu zâmbetul pe buze. Frederic Bellon, director de vânzări Auchan România, spune că acest hipermarket „își propune să rămână pentru totdeauna aici”, un auto-angajament care depinde în mare măsură de gradul de satisacere al clienților. Aceștia pot ajunge la centrul Comercial Arcade (în care se află Auchan) și cu ajutorul celor trei linii de autobuz ale OTL.
[nggallery id=1997]
Prezent în România din 2006, hipermarketul de la Oradea face parte din fosta rețea Real, achiziționată în cursula cestui an. Directorul Bellon a declarat pentru bihorstiri.ro că Auchan a evaluat piața înainte de a se implanta și la Oradea, mizând în special pe locuitorii municipiului și pe cei din Zona Metropolitană. De asemenea, referitor la lăsarea pe „margine” a Real 2, Bellon ne-a spus că sloganul după care Auchan se ghidează încă de la începuturi este „Nu vrem să fim neapărat cei mai mari (extinși), dar cu ceea ce avem vrem să fim cei mai buni”. În acest moment, în România, rețeaua Auchan înseamnă 31 de magazine deja deschise și încă 2 în construcție. Din cei 10.125 de angajați, la Oradea muncesc 300.
httpvhd://youtu.be/L0Y-77utdUg
Clienții vor putea face cumpărături la Auchan Oradea în fiecare zi a săptămânii, între orele 8 – 22.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 16, 2024 0
oct. 09, 2023 0
iul. 17, 2023 0
mai 01, 2023 0
nov. 25, 2022 0