Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 08, 2017 Florin Coman Actualitate, Auto 0 1833 vizualizari
Fie că s-a numit taxă specială, de poluare sau timbru de mediu, birul cu pricina va fi recuperat. Guvernul României a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă privind restituirea sumelor în cauză, având în vedere necesitatea armonizării legislației naționale cu hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene și evitarea posibilei declanșări a unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de stat membru al Uniunii Europene. Cetăţenii vor primi înapoi, la cerere, banii achitaţi plus dobânzile aferente datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii şi data restituirii. „Nivelul dobânzii va fi cel prevăzut la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare”, transmite Biroul de Presă al Executivului condus de Mihai Tudose. Urmează ca, în 15 zile, să fie aprobat modelul cererii de restituire, prin ordin comun, de Ministerul Mediului şi Ministerul Finanţelor Publice, iar normele metodologice de aplicare vor apărea în termen de 60 de zile. Cei care vor beneficia de această decizie a Guvernului României îşi vor putea încasa sumele cuvenite între 1 ianuarie şi 31 decembrie 2018 (proprietarii de autovehicule care au plătit taxa specială, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule), respectiv între 1 septembrie 2018 şi 31 martie 2019 (pentru timbrul de mediu pentru autovehicule).
foto – expressdebanat.ro
aug. 08, 2017 0
aug. 08, 2017 0
iun. 29, 2017 0
iun. 28, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0