Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 15, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1483 vizualizari
Primele 76 de recipiente în vederea colectării selective a ambalajelor de hârtie, sticlă şi plastic, destinate cetățenilor orădeni, vor începe să fie amplasate în oraș în cursul săptămânii viitoare. Acest lot de containere speciale a sosit la Oradea în cursul zilei de 14 iunie și își așteaptă „detașarea” în parcarea de pe str. Tudor Vladimirescu. Potrivit Biroului de Presă al Municipalității, recipientul verde este destinat colectării sticlei, cel galben e pentru plastic, iar cel albastru va putea fi folosit pentru colectarea hârtiei şi cartonului. „Materialele colectate vor fi predate de către RER la Depozitul ECO Bihor”, informează administrția locală, care menționează că amplasarea primelor recipiente va avea loc în Rogerius. Oamenii trebuie să știe că un grup de recipiente (3 bucăți) va ocupa aproximativ 10 mp și că fiecare recipient are o fantă de introducere a ambalajelor, situată la o înălţime de 1,40 m. Așa cum am mai informat, Municipalitatea orădeană va beneficia de 650 de astfel de recipiente, în baza protocolului de colaborare încheiat între Ecorom Ambalaje, Primăria Oradea, RER Ecologic şi Eco Bihor. Ele vor fi amplasate în toate zonele intens circulate ale municipiului.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0