Actualizat aprilie 12th, 2025 12:04 AM
oct. 23, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ 0 1288 vizualizari
Spre evidenta nemulțumire a grupului de consilieri UDMR și a grupului de părinți prezenți la ședința de azi (23 octombrie) a Consiliului Local (CL) Oradea, majoritatea (română) din legislativul municipal a decis ca rolul de administrator pentru clădirea școlară de pe str. Stănișoarei să revină Colegiului Național „Mihai Eminescu”. Asta după un conflict mocnit izbucnit în urma unor sesizări de la începutul actualului an școlar, când unii părinți ai copiilor de la Eminescu s-au plâns inclusiv la Primărie cu privire la faptul că, deși imobilul a fost desemnat să găzduiască clasele primare ale Colegiului, acolo mai activează o clasă de la Școala „Szacsvay Imre” și mai vin acolo să ia masa mulți alți copii de la instituția de învățământ maghiară.
Cu ce drept, dle Negrean?!
Consilierii locali au avut pe masă tranșarea din punct de vedere administrativ a problemei și au făcut-o. Așa cum era de așteptat, luările de cuvânt pe marginea acestui subiect au îmbrăcat ușoare haine etnice, accentuate și de iminența campaniei electorale. Fostul viceprimar Biro Rozalia (UDMR) a deschis șirul alocuțiunilor, cerând explicații de la cei din Primărie referitor la motivele pentru care, în opinia ei, Raportul de specialitate aferent nu conține toate actele legate de subiect (ex.: petițiile părinților copiilor de la Școala „Szacsvay”). De asemenea, Biro l-a interpelat și pe inspectorul școlar general, Daniel Negrean (PNL), consilier local în funcție, întrebându-l care este baza legală pe care se bizuie când împarte clădirile școlilor. Prima reacție a venit de la primarul Ilie Bolojan, care a încercat să calmeze spiritele afirmând că se dorește doar o clarificare a administrării imobilului de pe Stănișarei, urmând ca Primăria să decidă împreună cu Inspectoratul Școlar General despre cum va fi utilizată clădirea. Totodată, edilul-șef a declarat că nu e exclus ca ambele instituții de învățământ să se folosească și în continuare de acel sediu secundar. Biro Rozalia a ținut să aducă în atenți că clădirea cu pricina a fost atribuit încă din 1982 Școlii Generale nr. 9 (devenită recent „Szacsvay”), darea în folosință fiind întărită ulterior, cele mai recente acte în acest sens fiind hotărâri din 2011 și 2012 ale CL Oradea. În replică, consilierul Negrean spune că, potrivit Legii Învățământului, adminstrația locală este cea care își organizează rețeaua școlară, iar cea orădeană s-a și conformat, prin hotărâre de CL. Aceasta stipulează că la „Eminescu” trebuie să funcționeze și clase primare, iar acestea nu aveau loc de desfășurare la sediul de pe str. Roman Ciorogariu. Motiv pentru care s-a apelat la soluția Stănișoarei. „Decizia este corectă”, a concluzionat șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bihor.
Ba e tot a Școlii „Szacsvay”!
Cu toate acestea, consilierul Biro susține că, legal, tot Școala „Szacsvay” are drept de administrate asupra imobilului în cauză, arătând că peste 100 de copii de la această unitate iau masa acolo și că ar exista 4 clase care nu beneficiază decât de 1,1 mp/elev. De asemenea, dincolo de faptul că fosta Școală Generală nr. 9 „nu are niciun laborator”, ex-viceprimarul Oradiei a relatat că unitatea a câștigat un proiect de extindere și modernizare (pentru imobilul de pe Stănișoarei), prin Ministerul Educației, proiect care încă este în curs.
Căutăm un loc adecvat
Succesorul lui Biro, Ovidiu Mureșan (PSD), împăciuitor, a asigurat-o pe fosta viceprimăriță că intențiile Municipalității sunt cele mai bune și transparente. Social-democratul atrage atenția că locul de luat masa este total inadecvat, motiv pentru care se încearcă găsirea unui loc pentru această destinație, urmând ca și clasa maghiară de pe Stănișoarei să fie mutată cumva, fie la sediul de pe str. Tudor Vladimirescu, fie la cel de pe str. Eminescu. Revenit în discuție, liberalul Negrean a acuzat voalat conducerea Școlii „Szacsvay” că și-a umflat cifrele de școlarizare fără să țină cont de posibilitățile privind spațiul de care dispune. Pe Biro nu au convins-o antevorbitorii ei: despre cele spuse de viceprimarul Mureșan, udemerista a declarat că „nu stau în picioare”: la sediul „Szacsvay” de pe str. Eminescu nu este loc pentru luarea mesei, iar la cel de pe str. Vladimirescu nu poate fi mutată clasa maghiară de pe Stănișoarei.
Lăsați campania și nu le mai permiteți orice directorilor!
Din nou, mult mai apăsat, primarul Bolojan a tranșat lucrurile. Primarul le-a cerut celor care luau parte la discuțiile din plen să nu politizeze. „Eu nu sunt în campanie”, a menționat primarul, cerându-i socoteală chiar și șefului ISJ: „Iată ce pățim atunci când Inspectoratul ia decizii ilogice. Sunt înscriși copii la școli unde practic nu mai sunt locuri, iar apoi nu știm cum să facem ca să creem o sală de clasă sau una de sport pentru a le crea condiții. Iar asta în timp ce avem școli pe jumătate goale!”. Șeful Primăriei i-a cerut lui Negrean ca ISJ să nu se mai aplece după doleanțele fiecărui director, ci să își coreleze politica planurilor de școlarizare cu cele ale Municipalității.
Nu (vă) mai dau cuvântul
Cum discuțiile pe această temă (în care poziția majorității din CL era clară) se lungeau, președintele de ședință, Dan Octavian (PNL), a declarat că nu mai dă cuvântul nimănui pe subiectul clădirii de pe Stănișoarei. Consilierul UDMR Huszar Istvan i-a spus că greșește și că trebuie să țină cont de faptul că în Comisia de specialitate s-a cerut „invitarea” directoarei Școlii Szacsvay la ședință. Și că, prin urmare, ar trebui să o lase pe respectiva să vorbească. „E o diferență între a invita pe cineva la ședința de plen și înscrierea la cuvânt. Dacă era cineva care dorea să se adreseze consilierilor, ar fi trebuit să vină înainte de ședință”, a răspuns liberalul care a condus ședința de marți a CL Oradea. Același Huszar a mai încercat să înduplece majoritatea votantă de la masa ovală arătând că, fără a avea drept de administrare asupra imobilului aflat în dispută, Școala „Szacsvay” nu va mai putea înscrie copii la fel cum a făcut-o până acum. Degeaba.
Din totalul de 27 de aleși prezenți, grupurile PNL, PSD și PDL au votat pentru ca clădirea respectivă să intre în administrarea Colegiului Național „Mihai Eminescu”. Doar cei 6 udemeriști au fost împotrivă. Dar tot UDMR a avut ultimul cuvânt, prin vocea consilierului Iulius Delorean. Acesta, în calitate de jurist, i-a atras atenția lui Dan Octavian de la prezidiu că, potrivit Regulamentului de funcționare a CL, președintele de ședință nu poate decât cel mult să limiteze timpul de vorbire. Nu și numărul luărilor de cuvânt.
ian. 22, 2025 0
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0