Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
nov. 05, 2019 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1952 vizualizari
La începutul acestei săptămâni, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor la parcarea publică etajată de pe str. Brașovului. Societatea care a câștigat licitația, SC Electrogrup SA Cluj Napoca, a demarat organizarea de șantier, termenul de execuție fiind de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Parcarea de pe str. Brașovului, situată între Spitalul Militar și magazinul Crișul, este prevăzută cu 395 de locuri de parcare, dintre care 4 pentru persoanele cu dizabilități. Suprafața construită a viitoarei parcări are o arie de 2.142 mp, în timp ce suprafața utilă ajunge la 7.740 mp.
„Parcarea va avea cinci niveluri supraterane, primul fiind demisolul, iar ultimul, o terasă. Intrarea și ieșirea se vor face din strada Brașovului, prin amenajarea a două benzi suplimentare. Prin realizarea acestei parcări se va îmbunătăți situația locurilor de parcare din zona centrală, insuficiente comparativ cu nevoia existentă”, precizează Liviu Andrica, directorul Administrației Domeniului Public Oradea.
Valoarea investiției este de 15,5 milioane lei, fără TVA. Finanțarea lucrărilor este asigurată de către Administrația Domeniului Public SA Oradea.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0