Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 25, 2019 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 2707 vizualizari
Primăria Oradea a început lucrările pe strada Aurel Lazăr, în cadrul obiectivului de investiții „Amenajare și pavare pe strada Aurel Lazăr, Oradea, în vederea transformării acesteia în zonă pietonală”. În cursul zilei de ieri, 24 iulie, s-a predat amplasamentul către constructor, iar în această dimineață lucrările au început cu spargerea stratului de asfalt existent.
Investiția se realizează prin contractul de finanțare „Crearea unor trasee pietonale și îmbunătățirea transportului public de persoane în zona centrală a municipiului Oradea”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiții 4e – „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, apelul de proiecte POR/406/4/1/Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință, Operațiunea B.
Lucrarea este efectuată de către asocierea de firme formată din SC Gavella COM SRL (lider) – Porfido Ed Arte Consorzio Stabile – SC Proconsolutions SRL – SC Iriconstruct SRL, având ca subcontractanți firmele SC Cofido SRL, SC Global Proiect SRL, SC Igna Construct SRL, SC Mecatron SRL și SC Ritmoteh SRL. Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție aferent proiectului de pietonalizare a străzii Aurel Lazăr este de 8.585.188,77 lei (fără TVA), iar termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere. Contribuția municipiului va fi de 2% din valoare, restul de 98% fiind din fonduri nerambursabile.
Proiectul are ca scop îmbunătățirea condițiilor de infrastructură publică urbană și a mobilității populației prin creşterea suprafeţelor pietonale, diminuarea gradului de utilizare a autoturismelor şi reducerea poluării în zona centrală a orașului Oradea.
Strada Aurel Lazăr urmează să devină în cea mai mare parte pietonală, traficul auto fiind permis doar pentru riverani și pentru mașinile de intervenție. Proiectul prevede renunțarea la parcările existente pe parcursul străzii și alocarea de spațiu pentru pistă de biciclete. Strada va fi pavată cu piatră, se va pune gazon și vor fi plantați 23 de copaci de dimensiuni mari. Proiectul cuprinde realizarea unui sistem de irigaţii automatizat și a unui sistem de iluminat arhitectural, precum și reabilitarea rețelelor subterane termice, de apă și de canalizare, înainte de refacerea infrastructurii și îmbrăcăminții străzii, obiectiv principal al investiției.
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 08, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0