Actualizat aprilie 8th, 2025 1:46 PM
aug. 30, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Sport 0 3066 vizualizari
Cei care stăpânesc foarte bine mersul pe bicicletă își vor putea dovedi priceperea prin participarea, în 9 octombrie, la a doua ediție a Maratonului Pădurea Craiului. Parte a unui proiect implementat de Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor, manifestarea e pentru cei care se știu cu mountain bike-ul și e destinat sportivilor amatori, suficient de bine pregătiţi pentru a face faţă traseelor montane. „La fel ca şi la prima ediţie, participanţii se vor putea înscrie la una din cele trei categorii de concurs, reprezentând tot atâtea trasee diferite ca lungime şi grad de dificultate. Astfel, fiecare concurent poate să aleagă traseul potrivit condiţiei fizice şi nivelului său de pregătire”, spun cei de la CAPDD.
Traseele propuse pentru ediția din acest an trec prin Roşia, Lazuri de Roşia, Poniţa, Lacu Sărat, Căbeşti, Sohodol, precum și prin zone off-road gen Dealul Farcu, Cheile Cuţilor sau Cheile Strâmturii. „Participanţii la cea mai grea dintre categoriile de concurs vor avea parte de o provocare inedită; un tronson de căţărare pe Dealul Măgurii. Aici se vor decide titulurile de: King Of Mountain şi Queen Of Mountain. Regele şi regina concursului, cei desemnaţi în funcţie de timpii obţinuţi pe acest tronson de căţărare. Centrul competiţional se va afla în zona numită Între Râuri, aflată la intrarea în satul Lazuri de Roşia”, se arată într-un comunicat al organizatorilor. Înscrieri pe site-ul www.maraton.padureacraiului.ro
Persoanele interesate mai trebui să știe că, în zilele de 8 și 9 octombrie, în cadrul Zilelor Pădurii Craiului, vor avea loc și alte evenimente cu lipici la cetățenii din județ. Astfel, oamenii pot merge din nou la estivalul de cultură, gastronomie şi tradiţii populare „Straița Plină” sau la atelierul educativ intitulat „Școala de meșteșuguri”. De asemenea, se propune parcurgerea unor itinerarii turistice, vizite ghidate în peșterile speoturistice din zona Roșia.
mai 30, 2024 0
iul. 19, 2023 0
oct. 01, 2020 0
feb. 06, 2020 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0