Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
sept. 27, 2019 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 891 vizualizari
În luna septembrie, patru entități – AMD Bihor, Inspectoratul Județean de Poliție Bihor, Garda Națională de Mediu și SC Pază și Protecție Bihor SRL, au semnat Acordul de parteneriat pentru demararea proiectului ”Realizare și montare sistem de supraveghere în vederea monitorizării zonelor unde se aruncă ilegal deșeuri pe cursul Crișului Repede”. Conform documentului valabil 5 ani, Agenția de Management al Destinației Bihor, va achiziționa echipamentele IT necesare implementării proiectului (conform Anexă), și va obține avizele și acordurile necesare. În aceasta săptămână, AMD Bihor a semnat contractul de furnizare și montare echipamente video, în valoare de 126,659.76 lei fără TVA, sumă la care se adaugă 24,065.35 lei TVA. Prin Acordul de parteneriat, Inspectoratului Județean de Poliție Bihor îi revine sarcina să identifice persoanele care aruncă ilegal deșeurile și să transmită informațiile către Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bihor, organul competent pentru aplicarea amenzilor. Prin intermediul S.C. Pază și Protecție Bihor SRL se va asigura monitorizarea camerelor video, iar Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bihor va aplica amenzi celor care aruncă deșeurile în apele râului Crișul Repede.
Sistemele de supraveghere urmează să fie instalate în puncte strategice pe raza unităților administrativ-teritoriale Bulz, Bratca și Șuncuiuș.
”Acest proiect-pilot este unul de anvergură pentru protecția mediului și turismul bihorean, la care am conlucrat împreună cu grupul consilierilor județeni ai PNL, și am convingerea că își va arăta rezultatele pozitive în eradicarea fenomenului deja din luna noiembrie”, a declarat Pásztor Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0