Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 31, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 863 vizualizari
Serviciul Proiecte cu Finanțări Nerambursabile din cadrul Consiliului Județean Bihor a depus cererile de finanțare pentru trei proiecte pe teritoriile sitului Natura 2000 Muntele Șes și Defileul Crișului Repede și pe cel al sitului de importanță comunitară ROSCI0240 Tășad.
Cele trei proiecte se realizează în parteneriat cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP). Primul proiect, „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul Sitului Natura2000 ROSCI0322 Muntele Șes” are o valoare totală de 10.550.517, 35 lei, cu TVA, și va fi implementat pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale Aușeu și Șinteu.
Obiectivele acestuia sunt menținerea și/sau îmbunătățirea stării de conservare favorabilă pentru minim 5 specii și a minim 2 habitate de interes comunitar pe perioada implementării proiectului și încă cel puțin cinci ani de la finalizarea lui.
Investițiile prevăzute sunt: un centru de management, cercetare și educație ecologică în comuna Șinteu, o zonă pentru activități antropice în afara sitului pentru conservarea habitatelor și speciilor, în Aușeu, și montarea a 25 de panouri de protecție pentru 5 specii și 5 habitate.
Cel de-al doilea proiect, „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului de importanţă comunitară ROSCI0240 Tășad” are ca obiectiv aducerea sitului într-o stare de conservare favorabilă prin implementarea a 4 măsuri active și 3 măsuri complementare din Planul de Management.
Investițiile prevăzute sunt crearea unui sistem funcțional de acces și vizitare (amenajarea pe o distanță de 150 m a Peșterii Stracos, amplasare locuri de odihnă și foișoare de observare, construire Centru de vizitare/informare și parcare, amenajare loc popas, etc.), amenajarea a 5.000 metri de poteci, amplasarea a 20 de panouri de protecție a speciilor. Valoarea totală a proiectului este 11.963.713,07 lei, cu TVA, și va fi implementat în comuna Drăgești.
Proiectul „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului”, cel de-al treilea depus, are o valoare totală de 41.760.585,19 lei, cu TVA inclus. Va fi realizat în comunele Vadu Crișului, Șuncuiuș, Bratca și Dobrești.
Obiectivele proiectului sunt menținerea și/sau îmbunătățirea stării de conservare favorabilă pentru minim 10 specii și minim 5 habitate de interes comunitar pe perioada implementării proiectului și încă cel puțin cinci ani de la finalizarea lui.
Acesta presupune realizarea a 3 centre de management, cercetare și educație ecologică, amenajarea sau reamenajarea a 5 peșteri, realizarea unei zone de vizitare a biodiversității și reconstruirea ecologică a 5,22 ha de habitat acvatic (Lacul Vida).
Cele trei proiecte vor fi finanțate cu fonduri europene în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).
nov. 21, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0