Actualizat aprilie 9th, 2025 4:42 PM
apr. 30, 2016 Andrei Şandor Actualitate, business 0 2361 vizualizari
Cei aproape 140.000 de euro accesați de Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor în vederea transformării Pădurii Craiului în zonă de ecoturism și promovării acesteia au fost cheltuiți chibzuit. Având ca parteneri Primăria Comunei Roşia şi Ethical Travel Portal din Norvegia, CAPDD s-a ocupat de implementarea proiectului începând cu 2014 și acum e momentul bilanțului.
Specialiștii cu care s-a colaborat au scos în evidență, în primul rând că Valea Iadului, Defileul Crişului Repede şi zona Bratca – Şuncuiuş, precum şi Valea Roşiei sunt cel mai bine înzestrate, din punct de vedere natural şi cultural, pentru a deveni nuclee de dezvoltare a ecoturismului. Potrivit celor prezentate la conferința de încheiere a proiectului (n.b.: finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România), au fost identificate şi cele mai adecvate instrumente de dezvoltare turistică: investiţiile în mica infrastructură de vizitare, dezvoltarea serviciilor turistice de cazare, masă şi agrement, organizarea de structuri pentru interpretarea naturii şi a culturii locale. Un important aspect al activităților derulate în ultimii 2 ani se referă la realizarea unuin plan de acţiune pe 10 ani, care cuprinde și dezvoltarea reţelei de peşteri speoturistice, program care este deja în curs de desfăşurare. De asemenea, grație proiectului CAPDD, sunt deja 5 servicii turistice locale aflate în plină procedură de certificare, conform standardelor Eco-România.
Pentru promovarea destinaţiei ecoturistice Pădurea Craiului a fost realizată o gamă variată de materiale publicitare (bannere, brosuri, harti si monografia pesterii Meziadului). Acestea prezintă potenţialilor vizitatori o imagine unitară şi coerentă, bine individualizată asupra zonei şi a patrimoniului ei. De un real folos, în acest demers, a fost studiul ştiinţific care a aprofundat cercetarea unor elemente ale patrimoniului natural şi cultural al zonei. În scopul promovării singurei destinaţii ecoturistice din judeţul Bihor, reprezentanţii CAPDD au participat la mai multe târguri de turism desfăşurate, în anul 2015, la Bucureşti şi Cluj-Napoca”, mai precizează reprezentanții Centrului. Mai merită spus că proiectul a însemnat și realizarea și umplerea cu informații a site-ului Pădurii Craiului; portalul a fost adaptat nevoilor de informare a turiştilor şi oferă acum informaţii în trei limbi: română, maghiară şi engleză.
De reținut (și de promovat în continuare) va fi și festivalul „Zilele Pădurii Craiului” care, anul trecut, a avut loc pe durata a 2 zile. Totodată, în cadrul acestei manifestări s-a consumat și prima ediţie a Maratonului Pădurii Craiului (mountain bike), eveniment sportiv care a atras sute de concurenţi şi spectatori din România şi Ungaria.
Persoanele care decid să își petreacă weekend-ul sau concediile în zona Pădurea Craiului au la dispoziție 9 trasee de cicloturism şi mountain bike. Ele fac legătura între principalele obiective turistice şi structurile de cazare din regiune. „Fiecare traseu are propria fişă de prezentare ce cuprinde: fotografii, descrieri, hărţi şi date GPS. Prin realizarea acestei reţele de trasee, CAPDD Bihor şi-a dorit să poziţioneze Pădurea Craiului printre destinaţiile preferate de practicanţii sportului cu pedale”, a mai informat Paul Iacobaș, președint al CAPDD. Desigur, există şi două centre de unde pot fi închiriate biciclete, la Roşia şi Remetea.
Mai trebuie spus că la centrul de vizitare din Roșia vor funcţiona, pe tot timpul anului, un magazin de suveniruri, un spaţiu de prezentare a ofertei turistice din zonă şi un punct de informare. De altfel, pe lângă posibilitatea accesării paginii web, cei care doresc să afle informații despre această destinație ecoturistică, cei interesați pot profita de și unul dinte cele 2.000 de hărți editate tot prin proiectul finalizat de CAPDD.
iul. 12, 2017 0
iul. 11, 2017 0
iun. 22, 2017 0
mai 29, 2017 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0