Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 04, 2011 Florin Coman Actualitate, Învăţământ 0 1819 vizualizari
Candidații bihoreni care s-au înscris la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat din 2011 își pot consulta rezultatele. Acestea au fost publicate pe portalul Ministerului Educației și pot fi vizualizate urmărind acest link. Potrivit primelor estimări la nivel național, un număr de aproximativ 90.000 de candidați au eșuat (și) de această dată și vor rămâne fără diplomă de Bac.
Pentru această sesiune a Bac-ului, în Bihor, au fost pe liste 3.356 de candidați. Aceștia au trecute de probele de rigoare la 9 centre de examinare. Dintre acestea, 5 au fost în Municipiul Oradea și alte 4 în Marghita, Aleșd, Salonta și Ștei. Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, contestațiile vor putea fi depuse până în seara de duminică (4 septembrie), la ora 20. Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor apărea în 7 septembrie.
La ora publicării acestui material, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) încă nu apăruse centralizarea din care să rezulte numărul de admiși și de respinși, respectiv promovabilitatea.
UPDATE – ISJ Bihor a publicat pe pagina web proprie lista cu rezultatele obținute de candidații înscriși și care s-au și prezentat la probele din cadrul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului. Urmăriți acest link.
iul. 30, 2024 0
mai 28, 2024 0
mai 15, 2024 0
aug. 26, 2023 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0