Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
apr. 19, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1566 vizualizari
Zona celor două parcări din Husasău de Tinca, care se află la drumul judeţean 792/A (Miersig – Leş) a fost salubrizată de angajaţii Direcției Tehnice din Consiliul Judeţean (CJ) Bihor. Operaţiunea, care a avut loc în urma unor sesizări făcute de cetăţeni şi de Agenţia pentru Protecţia Mediului, s-a derulat miercuri (18 aprilie). Rezultat: 40 de saci de gunoi umpluţi, deşeurile provenind de cei care au oprit în parcări. „O echipă a firmei care se ocupă de estetica drumului a măturat o porțiune de aproximativ 500 mp, aflată în imediata apropiere a parcărilor, dar și de-alungul șanțurilor din vecinătatea părții carosabile. Drumul se află în exploatarea societății drumuri județene iar parcările cu pricina se află pe raza unității administrativ teritoriale Husasău de Tinca. Gunoaiele au fost abandonate de către cei care trec cu mașinile și opresc în parcare, dar și de către cei care doresc să scape de cantități mai mari, rezultate în urma unor lucrări de construcții, în ciuda faptului că există un anunț potrivit căruia acest lucru este interzis și cel care aruncă gunoaie riscă amenzi usturătoare”, spune Adrian Simon, purtător de cuvânt al CJ. După încheierea acţiunii de ieri, CJ recomandă administraţiei din Husasău de Tinca să amplaseze pubele adecvate în cele două parcări.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0