Atenție șoferi: avem girație nouă în Nufărul!

Primăria Oradea a anunțat astăzi,22 mai, că o nouă girație a fost înființată în oraș. Astfel, au fost finalizate lucrările la sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Nufărului- Nojoridului –Meiului, lucrări care debutaseră în data de 14 mai.
Primarul Ilie Bolojan a vorbit încă din aprilie despre acest proiect edilul spunând că sensul giratoriu este necesar pentru că  artera de circulație Nojoridului/Meiului va fi din ce în ce mai utilizată, mai ales după finalizarea lucrărilor de amenajare a părții casetate a pârâului Adona. Prin reabilitarea drumurilor din acea zonă și prin fluidizarea traficului rutier la intersecția cu str. Nufărului, șoferii vor putea ajunge mult mai repede în cartierul Velența via str. Meiului.

Primăria Oradea roagă șoferii să fie atenți la noul sens giratoriu, a cărui utilitate va fi testată timp de două luni.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

81 − 77 =