Atenție la graniță: Poliția de Frontieră recomandă folosirea tuturor punctelor de trecere

borsPerioada sărbătorilor pascale care, în acest an, e foarte apropiată de minivacanța de 1 mai, îi face pe cei ce au grijă de frontierele noastre să fie în alertă. Ca de obicei în asemenea momente, traficul peste graniță are valori crescute, în special pe direcția de intrare în România. Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea stă la dispoziția cetățenilor cu personal suplimentat în aceste zile. De asemenea, potrivit celor transmise de autorități, în funcţie de situaţie, e posibilă mărirea numărului arterelor de control, pe sensul de intrare în ţară, dar, la nevoie, și pe cel de ieşire. ITPF Oradea recomandă ca, în vederea evitării aglomerărilor, ca participanţii la trafic să se folosească de toate punctele de frontieră. În Bihor, pe lângă punctul de la Borș, sunt disponibile cele de la Valea lui Mihai, Săcueni și Salonta.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 3 = 2