Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 16, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 1914 vizualizari
În cursul zilei de miercuri, 16 octombrie, în jurul orei 12.55, pompierii militari din cadrul Stației Săcueni, în cooperare cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Diosig, au intervenit pe raza străzilor Narciselor și Horea din localitatea Diosig, pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată care amenințau să se propage la locuințe.
Pentru stingerea incendiilor care se manifestau pe o suprafață de aproximativ 11 hectare și protecția locuințelor aflate în apropierea focarelor, forțele de intervenție au acționat cu patru autospeciale de lucru cu apă și spumă, timp de aproximativ două ore, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la gospodăriile cetăţeneşti.
Ca urmare a producerii evenimentului au ars vegetația uscată, pe o suprafață de circa 7 hectare și lanuri de porumb, pe o suprafață de aproximativ 4 hectare.
Intervenții similare au fost desfășurate și în data de 15 octombrie a.c.de echipajele Stației de Pompieri Săcueni, acestea acționând pentru stingerea unui incendiu produs într-o livadă din localitatea Diosig (eveniment soldat cu arderea vegetației uscate și a 10 pomi fructiferi), respectiv pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit la un teren de pe raza localității Cheșereu, comuna Cherechiu, unde echipajele de stingere au înlăturat pericolul extinderii flăcărilor (care se manifestau pe o suprafață de circa două hectare) la o sondă de gaz.
Evenimentele menționate au fost provocate, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în spații deschise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, în scopul igienizării terenurilor prin arderea deșeurilor ori a vegetaţiei uscate.
Pericolul mare la incendiile de vegetaţie uscată îl reprezintă nerespectarea distanţelor de siguranţă faţă de locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri, plantaţii, reţele electrice, reţele de telefonie, sonde, conducte ce transportă gaze şi lichide combustibile, căi de circulaţie, fapt ce, în unele situaţii, a generat pe lângă victime umane, pagube materiale şi efecte cum ar fi scoaterea din funcţiune a instalaţiilor electrice, de telefonie ori a afectat desfăşurarea în bune condiţii, a circulaţiei rutiere, periclitând siguranţa participanţilor la trafic.
Pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente, instituţia noastră atenţionează atât cetăţenii, cât şi instituţiile şi operatorii economici asupra obligativităţii respectării prevederilor legislaţiei în vigoare.
Astfel, în vederea realizării igienizării terenurilor prin ardere, cetăţeni au obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente, următoarele documente:
– Accept de la Agenţia pentru Protecţia Mediului;
– Permis de lucru cu focul.
Emiterea permisului de lucru cu focul se face prin grija primarului de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.
Conform prevederilor OUG nr. 195/2005 modificată şi aprobată prin Legea nr. 265/2006 privind protecţia mediului, deţinătorii legali de terenuri „nu ard miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă”.
De asemenea, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.
Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
– condiţii meteorologice fără vânt;
– colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– supravegherea permanentă a arderii;
– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 08, 2024 0
oct. 28, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0